marți, 5 august 2008

Amintiri..

Cand eram mai mica plangeam disperata cand se termina vara. In fiecare vara. Stiam ca asta inseamna si sfarsitul timpului petrecut la bunici. Pana cand bunica a conceput un plan care sa ma linisteasca.
In ultima zi a verii, imi dadea un borcan mare si ma trimitea pe malul Oltului sa iau cu mine o farama din el. Stia ca o sa-mi amintesc si o sa pastrez cu drag pietrele netede, negre si cenusii, cat pumnul de mari, pe care le gaseam umbland desculta prin apa mica. Si pietrele rotunde si alburii pe care le aducea apa la mal. Si, desigur, mai erau nisipul si apa rece a Oltului. Bunica zicea ca era fascinant sa ma urmareasca cum incercam sa indes intreaga vara intr-un borcan.
Intr-o dimineata de august a fost nevoie de cateva incercari.
"- Bunii, s-a umplut deja?!" , dar in cele din urma mi-am dat seama ca cea mai buna metoda era sa pun intai pietrele mari in borcan. Dupa aceea, pietrele mai mici si scoicile se strecurau in spatiile dintre pietrele mari. Si, chiar daca borcanul era plin-ochi, sau asa parea, tot mai intrau cativa pumni de nisip. Iar in cele din urma, cand chiar parea sa nu mai fie loc pentru nimic altceva, cufundam borcanul in apa si imi inundam "vara".
Asa este si intreaga viata - ca atunci cand vrei sa indesi vara intr-un borcan. Ideea nu era sa bag totul inauntru, ci sa ma ocup mai intai de lucrurile importante- pietrele mari si frumoase : oamenii si experientele cele mai dragi - apoi sa pun lucrurile mai mici pe langa. Altfel, risc ca cele mai bune lucruri sa nu aiba loc.
M-am tot gandit la pietrele mari si la cat de mult s-au schimbat prioritatile mele de-a lungul timpului. Ceea ce era important mai demult era sa ii multumesc pe altii, uneori in defavoarea mea. Acum, ca vreau sa ma multumesc mai intai pe mine, prioritatile mele sunt mai corecte. Eu. Oamenii pe care ii iubesc. Fericirea mea. Sa obtin cat mai mult de la fiecare zi.
"Traieste fiecare zi de cand se crapa de ziua pana cand nu mai poti sa-ti tii ochii deschisi nici o clipa!"