sâmbătă, 29 noiembrie 2008

Scar..nu

"Titlul romanesc: Scar - Cicatricea 3D
Genul: Crima, Horror, Thriller"
Acum m-am intors de la vizionarea acestui film ce parea foarte interesant. Parea..
Genul : Crima.. crime au fost, nu ma plang :-j
Horror.. incearca mai degrama comedie neagra si nici macar atat..o mare lalaiala..
Thriller.. din primele 10 minute iti dai seama de final.. dar te prefaci ca nu stii, poate-poate nu o fi ca tine, si simti suspansul.. Praf..
Ca mai orice film care se respecta, are si el elementele specifice:
..Esti in toiul noptii, e frig, si in oras umbla liber un criminal. Tu dormi. Dar..la un moment dat te trezeste un zgomot de afara. Ce faci? Normal, te ridici din pat si te duci sa vezi de unde vine zgomotul. Ca doar ai tendinte sinucigase. Stai linistit..pe undeva in drumul tau vei gasi mai mult ca sigur un cutit sau o arma care te asteapta. Nu o vei folosi la nimic, dar sa fie.
Ai ajuns afara. Esti fata in fata cu criminalul. Si culmea..criminalul este cel care fuge de tine..iar tu alergi vitejeste dupa el prin padure, in toiul noptii. Am zis toiul noptii, dar tu vezi totul in jurul tau perfect, intr-o usoara penumbra.
Am mai observat ca toate personajele sunt foarte econoame. Niciodata nu vor aprinde lumina cand se plimba prin casa in mijlocul noptii, ca deh..au vedere de pisica..sau intotdeauna exista o fereastra prin care poate patrunde lumina lunii..
Inainte de film ma intrebam cu fetele cum ar fi sa te duci fumat la genul asta de film.. 3D horror.. eeeeh..n-ar fi fost panica. Probabil ai fi ras la fel de mult ca si restul lumii din sala..pentru ca asta a fost atmosfera generala..
Ma repet.. PRAF

vineri, 14 noiembrie 2008

Eu + X = LOVE?

Inainte sa cunosti iubirea, o visai seara de seara. Vesnica, tandra, atotputernica. Apoi ai intalnit-o : pe o banca intr-o statie, citind "Teste de trigonometrie pentru liceu si facultate". V-ati placut, v-ati spus "noi nu ne vom desparti niciodata", v-ati pierdut unul in privirea celuilalt, unul in bratele celuilalt si ati pornit la drum impreuna. Dar drumul n-a fost sa fie tip autostrada ( din strainatate, nu vorbim de cele din Romania), ci o poteca nebatatorita, cu damburi si parleazuri. Certuri, pupicuri de impacare, iar tachinari, iar iertare.. Poti sa rezisti sau o iei de la capat? Ai tras lozul castigator sau astepti o zi mai norocoasa?
Ai citit si tu "Povesti nemuritoare", nu? Prin cate treceau cei doi pentru a ramane impreuna! El lupta cu zmeul, ea cu muma zmeilor, el tocea zece perechi de opinci, ea umplea zece butoaie cu lacrimi, el era transformat in broasca, ea in porumbel.. In viata e un pic altfel, dar ideea e aceeasi..ca sa stii daca e dragoste adevarata, fiecare trebuie sa treaca cu bine probele de foc!

Uite mama vin mascatii!

Daca nu te-ai nascut ieri-alaltaieri, ai observat ca povestea aia de pe vremea bunicilor cu "cei mai buni inving pana la urma" s-a cam perimat. S-a dus timpul celor sinceri, care te privesc in fata si-ti spun exact ceea ce gandesc. Acum e timpul "mascatilor". Daca nu te adaptezi vei disparea. Ca dinozaurii!
"Sase, vin mascatii!" Nu, nu...asta nu e un strigat in Titan, cand ridica baietii taraba de telefoane mobile si alba-neagra si o sterg daca apar gaborii. Poate fi exclamatia oricarui dintre cei care si-au dat seama pe ce lume traiesc. Dintre cei care au realizat cam cat de des mintim intr-o zi. Pana pe la cinci ani credeam inca in povestile cu Mos Craciun.. Apoi bunicul mi-a spulberat iluziile. L-am descoperit cand imi punea cadourile sub brad si-am dat jos prima masca din viata mea. A fost o minciuna nevinovata, ce-i drept, dar, pana la urma tot minciuna se cheama... sau disimulare, neadevar, baliverne... Incet-incet am descoperit si alte "povesti de adormit copiii": invatatoarea nu le stie pe toate, pe copii nu ii aduce barza si tot asa..
Modul de constructie a societatii impune practicarea diverselor roluri. Oamenii adopta atitudini si comportamente pe care le alterneaza dupa imprejurari. Fiecare situatie de comunicare impune folosirea unui rol. Desi pe parcursul unei zile un om nu se schimba esential, el se va comporta altfel ( va juca un alt rol) fata de prietenul cel mai bun, fata e profesorii sai, fata de parinti...etc. Si uite-asa, incercand doar sa comunici mai bine cu cei din jur, nici nu-ti dai seama cand ai pus o masca. Si-ai mai schimbat-o de cateva ori in aceeasi zi!
Scoala, biserica, familia, toata lumea se chinuieste "din greu" sa te invete sa nu minti. Mda..frumos! Dar, in acelasi timp esti obligat sa joci diverse roluri, sa te adaptezi, intr-un grad mai mare sau mai mic, ipocriziei sociale. Intreaga ta evolutie, cariera ta, depind de asta- cum reusesti sa te prefaci, sa fii "in rol". Si in timp ce ne dorim - cu totii, bineinteles- sa nu fim mintiti, ba chiar sa fim tratati cu sinceritate si deschidere, folosim toate mastile din dotare, incercam sa ne mascam intentiile si sentimentele pentru a ne asigura succesul. Bun venit in lumea mascatilor!

luni, 3 noiembrie 2008

Dialog in oglinda

"Conteaza frumusetea?" Asta se intreba si duduia narcisista din copilaria mea : "Oglinda, oglinjoara, cine este cea mai frumoasa din tara?"Raspunsul la prima intrebare este cam de fiecare data : "de fapt, interiorul conteaza!". Raspuns simplu si subinteles.

Dar omul este om si deci minte. Ca asa este facut. Raspunde cu jumatate de gura, isi face poza doar din profilul ala bun, raspunde cum crede ca trebuie, raspunde cum da bine. In primul rand pentru el insusi. Ca poate esti vreo bunaciune care tai multe respiratii si atunci, stai putin, alte calitati nu mai ai? Poate esti un om bun, destept, moral..sau ai decat drepturile unui obiect de decor reusit?

Am crescut in spiritul care ne invata sa mintim intotdeauna, in legatura cu orice, chiar si atunci cand persoana cu care vorbim este doar imaginea din oglinda.